duminică, 29 mai 2011

Cariera ca un joc de noroc - Care este asul ascuns din maneca noastra?

M-am gandit de atatea ori la cat de usor ar fi sa lasi lucrurile sa vina de la sine si atunci cand vine vorba de cariera, pur si simplu sa "joci" la "noroc". M-am intrebat adeseori cum ar fi sa iti bazezi o decizie importanta pe aruncarea zarurilor sau pe baza unui pariu...cum ar fi sa iti transformi cariera intr-un joc de noroc? Nu stiu raspunsul pentru ca nu am procedat in acest mod niciodata si nici nu cred ca mi-ar iesi (cel putin nu din prima), tinand cont ca nu sunt genul care sa obtina ceva fara efort. Ceea ce ma face sa imi pun aceste intrebari este cautarea aceasta asidua si frenetica a job-ului si a carierei "ideale", "perfecte", cautare bazata pe principii, generalizari si retete de succes mult prea mediatizate care sunt mai mult sau mai putin aplicabile...ideea este ca ma oboseste bombardamentul acesta continuu de informatii generale, sfaturi infailibile si idei preconcepute (de exemplu: auzi din toate partile sub  diferite forme ca daca nu reusesti sa avansezi in maxim doi ani pe un post mai bun in cadrul companiei in care lucrezi, nu mai ai nicio sansa sa cresti in interiorul ei,  sau ca daca nu castigi minim o mie de euro pe luna nu iti poti permite o serie de lucruri "indispensabile", etc). 
Acestea sunt numai cateva exemple legate de hartuirea la care suntem supusi aproape zilnic de catre societatea de consum in care traim, societate care ne impune un grad din ce in ce mai ridicat de mercantilism si care ne stirbeste creativitatea si ne cenzureaza ca indivizi. Tot acest amalgam de pseudo-valori si de non-valori ne fac sa orbecaim catre un job mai bun catre o cariera stabila, catre un venit mai mare, lucruri catre care, in fapt, nu mai stim cum sa ajungem. Am ajuns sa ne pierdem in amanunte si sa uitam scopul, obiectivul final. 
Astfel, recomandarea mea este de a ne detasa putin, de a ne da cu doi pasi in spate pentru a putea vedea din nou imaginea de ansamblu (mult substrat are expresia populara " nu mai vedem padurea de atatia copaci"); trebuie sa gasim timpul si sa avem ragazul de a reflecta putin si de a ne reaminti ceea ce ne dorim cu adevarat pentru a putea gasi cea mai potrivita cale de atac! 

Sunt convinsa ca trebuie sa profitam de sansele care ni se ofera, pentru a le putea transforma in asi pe care sa-i scoatem din maneca atunci cand va fi nevoie. Trebuie sa facem diferenta, trebuie sa ne facem remarcati prin caracteristicile unice pe care le avem in mod natural  sau pe care le-am dobandit in timp. Dar pentru a face asta, este necesar sa oferim un vot de incredere fiecarei sanse ce ne iese in cale si sa mai si dam cu zarul din cand in cand!
Altfel, nu stim daca suntem castigatori!

joi, 26 mai 2011

Cu ce este pavat drumul catre succes?

    
     Succesul...o vocabula pe cat de simpla pe atat de cuprinzatoare. Ce reprezinta? Cum reusim sa il atingem? Ce trebuie sa facem pentru a deveni oameni de succes?  Intrebari pe care este normal sa le adresam, dar la care nu trebuie sa gasim raspunsuri general valabile. Asa cum am mai spus intr-o postare anterioara, suntem unici si nu trebuie sa aplicam cu totii aceleasi retete!
     In ceea ce ma priveste, inca adaug ingrediente retetei proprii astfel incat sa fie cat mai apetisanta si mai pe gustul meu! Din punct de vedere culinar, imi place gustul dulce-amarui si m-am gandit sa inventez propria reteta a succesului pe baza acestei preferinte...am facut experimente si inca le fac...sunt in plin proces de creatie al "tortului". Nu stiu daca papilele mele gustative se vor declara prea curand satisfacute...dar, principiul este de a experimenta, de a imbunatati, de a reinventa ingredientele astfel incat in fiecare zi sa ma simt mai aproape de momentul definitivarii "produsului". Cred cu tarie ca devenirea omului de succes este un proces indelungat si perpetuu!

    Din punctul meu de vedere, efortul, determinarea, ambitia, pasiunea si entuziasmul sunt primele trepte pe care trebuie sa le urcam pentru a ajunge la acel ceva numit succes!
    Incercand sa ofer un raspuns intrebarii din titlu, tot ce pot sa va spun este ca am sa ma intorc in "laborator" sa adaug in reteta tortului cateva migdale, putina frisca, ciocolata, amaretto, etc ...sa vedem ce iese... cand voi fi multumita de prima varianta a tortului am sa va invit sa gustati o felie si, daca va place si voua, sa va dau  reteta!
                                                              
      

marți, 24 mai 2011

Anecdota cu tâlc: ce iti doresti cu adevarat?

Citeam zilele trecute o anecdota foarte inspirata prin modul ei de a sintetiza modul in care se desfasoara viata noastra, in cursa aceasta infernala catre succes, bani si recunoastere.

Este foarte imprtant sa ne intrebam ce ne dorim cu adevarat? Care sunt lucrurile care conteaza cel mai mult pentru noi? Pot banii oare sa ne multumeasca pe deplin? Merita goana dupa bani sacrificiul valorilor noastre?

Va las sa cititi aceasta anecdota si sa reflectati macar putin la propria ierarhizare valorica:





"Ce-ti doresti cu adevarat?

Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti. "Nu foarte mult timp."au raspuns pescarii la unison. "Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?" Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor. "Pai, si ce faceti in restul timpului?" a intrebat turistul "Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitara cateva cantece si tot asa.... Avem o viata plina." Turistul i-a intrerupt, "Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare." "Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera. "Si cam cat timp ne-ar lua asta?" au intrebat pescarii. "Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul. "Si dupa asta?" "Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!" "Milioane? Serios? Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi." "Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani?" au intrebat mexicanii"

luni, 23 mai 2011

Calendar Motivational Autentic

     Cu totii ne-am pus intrebarea " ce inseamna motivatia?" sau "unde o putem gasi?", "este ea la indemana oricui?", "trebuie sa fim motivati?",cu atat mai mult cu cat mass-media sau firma, compania, corporatia in care lucram ne livreaza "gratuit" discursuri motivationale la orice pas. Oare ne regasim cu adevarat motivatia in aceste discursuri seci? Eu va spun din proprie experienta ca nu m-am putut identifica niciodata cu ele, nu mi-am putut regasi motivatia in nici unul din aceste imperative sau expresii ce se vor a fi general valabile. Motivatia este ceva mult prea personal, este ceva ce tine de intimitatea individualitatii noastre, nu se gaseste la orice pas si trebuie gasita de fiecare dintre noi in mod diferit. In primul rand trebuie sa o cautam in noi insine si dupa ce am gasit-o sa o savuram sau sa ne hranim cu ea pentru a merge mai departe (eu ma gandesc la motivatie si o tratez ca pe ambrozie).
     Un simplu "search" pe Google pe tema motivatiei ne va desfasura nenumarate pagini cu sfaturi care mai de care mai practice, cu maxime motivationale pe care daca le-am aplica "sigur nu am da gres", calendare motivationale atractive si frumos colorate care sa ne imbie ca in fiecare zi sa incercam sa punem in practica o zicala pentru a deveni "oameni de succes" (aceasta este o alta generalitate mult prea uzitata despre care vom vorbi cu alta ocazie)... retetele acestea motivationale ne sunt de cele mai multe ori prezentate - sau uneori chiar impuse - ca fiind un panaceu! Wrong!
     Daca ne gandim putin, putem judeca aceste generalitati cu ajutorul Teoriei Formelor Fara Fond a lui Maiorescu. Suntem diferiti, suntem unici si este absolutamente gresit sa credem ca putem fi motivati cu totii de aceleasi lucruri. De ce sa ne ne supunem sabloanelor impuse de societate, cand printr-un mic efort de auto-cunoastere ne putem gasi singuri motivatia in lucrurile cele mai simple din jur sau in oamenii pe care ii avem alaturi sau pe care ii intalnim. In ceea ce ma priveste motivatia mi-am gasit-o (in functie de momentul in care ma aflam) fie intr-un persoaj de film, intr-un personaj istoric, intr-un personaj de roman, intr-un membru al familiei mele, intr-un cantec, fie pur si simplu din dorinta de a desavarsi un proiect, sau a crea ceva care sa conteze pentru mine cu adevarat.
    Daca stau sa ma gandesc la momentul actual, pot spune ca m-a motivat extraordinar ceea ce a reprezentat si reprezinta inca fabuloasa Coco Chanel; ma motiveaza maiestria si determinarea ei, in egala masura in care ma impresioneaza spiritul de sacrificiu si asumarea riscurilor ce au venit odata cu refuzul ei de a se incadra in sabloanele epocii. Acesta reprezinta un mic exemplu, prin care am vrut sa subliniez importanta gasirii propriei motivatii, insa putem gasi neumartate altele.
     Si pentru ca tot am adus aminte de Coco  am sa o citez pentru a oferi un imbold in cautarea propriei motivatii: Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii diferit!  Va invit astfel, sa fiti diferiti si va va ganditi la ce va motiveaza cu adevarat in viata personala, profesionala sau sociala.

duminică, 22 mai 2011

Butaforia gandurilor si echilibrul interior- exterior

Acum ma lansam intr-o cautare filozofica, fiind convinsa ca ma voi alatura "Iluminatilor", acum izbucneam in plans, zdrobita de greutatea propriei angoase. Atat de absorbita eram de mine incat nu mai eram in stare sa vad lucrurile din jur: obiectele deveneau ganduri, iar fiecare gand, la randul lui, se transforma in replica  dramei ce se juca inauntrul meu.
In timp ce strazile ma obligau sa ma privesc prin ochii celorlalti, parcul imi oferea sansa de a ma intoarce catre viata mea interioara, de a ma inchide in lumea aceea launtrica. Poti supravietui fara multe in viata, insa nu poti trai fara a-ti stabili un echilibru intre interior si exterior.
Am ajuns la concluzia ca daca-mi doream anumite lucruri prea mult, le impiedicam sa apara, concluzie ce reprezenta reciproca teoriei mele. Daca-mi dovedisem ca eram capabila sa trag lumea spre mine, asta insemna ca puteam la fel de bine sa o si indepartez. Cu alte cuvinte, primesti ceea ce iti doresti, doar renuntand sa mai aspiri la acel lucru. Nu are niciun sens, insa tocmai caracterul de neinteles al acestui argument ma atragea. Daca nevoile mele erau satisfacute pentru ca nu ma gandeam la ele, atunci toate gandurile legate de existenta mea erau contraproductive.

In momentul in care am adoptat aceasta idee, m-am trezit pasind pe franghia imposibila a constientei....

Simbolul Sabiei Japoneze

    Ce facem cu atuurile, cu experienta si cu pregatirea noastra academica? Doar le punem in slujba responsabiltatilor unui job si atat, fara sa ne implicam creativ sau fara sa incercam sa ne dezvoltam mereu pentru a ne remarca si a ne face auziti? Vream sa devenim doar o "unealta" a lumii corporatiste sau ne dorim de fapt sa ne transformam cunostintele si valoarea personala intr-o Katana (sabie japoneza)?
     In acelasi mod in care katana era considerata a fi sufletul samuraiului, va provoc sa incercati sa va "re-brand-uiti" - ca tot este un cuvant adeseori uzitat - si sa va transformati  plus valoarea pe care o aduceti in ceea ce faceti, viziunea, pasiunile si valorile voastre in sufletul carierei pe care doriti sa o aveti.
    Katana, ca suflet al samuraiului, se afla in permanenta la braul acestuia, insa in istorie au existat momente in care samuraii (izgoniti, numiti Ronin) din lipsa banilor erau nevoiti sa-si vanda sabia. Cand se intampla acest lucru, samuraiul ramanea practic fara suflet, fara nimic din ceea ce simboliza katana. Prin comparatie, cred cu tarie ca parcursul profesional pe care il alegem trebuie sa  reprezinte sufletul nostru, iar atunci cand ne vindem ideile, pasiunile si know-how-ul doar pentru a putea supravietui in cariera, ramanem goliti de continut si de valori.
     Posesia unei katana reprezinta o arta in sine, un ritual simbolistic fabulos, tehnicile de purtare, curatire, afisare, ascutire sau manuire fiind extraordinar de elaborate. Astfel, de ce nu am invata si noi cum sa ne construim, slefuim, imbunatatim cariera, sau cum sa ne ascutim simturile astfel incat sa transformam fiecare idee intr-o sansa sau fiecare cunostinta intr-un atu unicat? De ce sa nu invatam cum sa ne "afisam cariera", cum sa ne vindem ca inidivizi unicati, ca specialisti in domeniile noastre?  De ce sa nu ne facem un tel din a demonstra ca putem sa facem ceva ce sa conteze, ca putem sa facem diferenta?
     Practic, trebuie sa fim constienti de necesitatea dezvoltarii personale permanente pentru a putea sa ne vindem la adevarata valoare, fara sa mai fim obligati sa ne abtinem de la a ne spune parerea sau de la a avea idei daca vrem sa ne pastram job-ul...
   

Metafora castelului de nisip - sau cum sa readucem spiritul ludic in construirea carierei

              Mi-am adus aminte zilele trecute de sentimentul pe care il aveam, copil fiind, atunci cand construiam castele de nisip si m-am gandit sa va impartasesc si voua cum am transpus eu acele senzatii si trairi in viata de adult aflat in plin demers de construire a carierei sale.   Atunci cand cariera pe care o avem prinde contur, sau atunci cand ceea ce am construit pana acum nu ne multumeste si incercam sa gasim noi provocari, ne lansam in planuri, discutii, cerem sfaturi, ne entuziasmam gandindu-ne la ce va fi, insa nu sunt putine datile in care nu punem in aplicare ideile pe care le avem...in acest punct (de strangere a ideilor, de brain storming pe care il facem cu noi insine) putem sa asemuim ceea ce ni se intampla cu acel castel de nisip pe care il construiam copii fiind pe plaja. Construiam ceva ce ne facea fericiti, folosind ca "materie prima" ce aveam la indemana (in imediata apropiere) - in viata de adult, putem face o paralela cu ideile pe care le strangem din mers, facand o selectie primara a aspectelor pe care am vrea sa le imbunatatim.
             Pentru ca acel castel, pe care il construiam pe plaja, sa fie mai trainic, sau sa arate mai bine, ne rugam parintii sa ne mai aduca putina apa din mare, cateva scoici sau pietricele, echivalentul slefuirii ideilor pe care le avem ca adulti atunci cand incepem sa ne dam seama de cum am vrea sa ne construim viitorul sau cariera. In acest punct ne dam seama ca ne trebuie putin ajutor, iar rolul parintilor este luat de rolul consilierilor, sau al unor specialisti din domeniile in care vrem sa profesam. Usor usor castelul nostru de nisip prinde contur, insa realizam ca nu va dura in timp, pentru ca desi are un design frumos si ne da un sentiment de multumire si fericire, poate sa vina un val mai mare si sa il darame. Astfel, trebuie sa gasim o madalitate prin care sa il salvam de la disparitie, sa incercam sa il facem sa dainuiasca in timp ca dovada a efortului nostru de creatie,  asa cum trebuie sa gasim variante prin care ideile si planurile noastre sa se concretizeze si sa nu moara din fasa.
            Ceea ce vreau sa subliniez este urmatorul lucru: nu este gresit sa credem ca majoritatea ideilor si planurilor pe care le facem sunt efemere sau se vor risipi (ca nisipul in valuri), insa este foarte important sa ne gandim la modul in care putem intari aceste idei si planuri astfel incat sa punem o temelie durabila la baza carierei noastre (sau sa putem consolida o temelie deja existenta). Extrapoland, betonul (material durabil) are in compozitie si un procent considerabil de nisip si pietris - adica tocmai acele ganduri si idei razlete in a caror forta nu credeam. Tocmai acestea sunt ideile carora trebuie sa le dam mai multa incredere ca ne vor ajuta sa construim ceva durabil  
            La fel de important ca trainicia este si spiritul ludic pe care trebuie sa incercam sa il readucem in vietile noastre. Haideti sa ne aducem aminte cat de usor reuseam in copilarie sa cream ceva frumos care ne facea fericiti atat pe noi cat si pe cei din jur si sa incercam sa avem mai mare incredere in imaginatie si idei spontane pentru ca ele pot sta la baza castelului de "beton" al carierei noastre.

sâmbătă, 21 mai 2011

Revenirea la "Prezent"

Trecutul, prezentul si viitorul reprezinta cele trei dimensiuni ale vietii noastre, ceea ce ma duce cu gandul la ce spunea Ralph Waldo Emerson: With the past, I have nothing to do; nor with the future.  I live now.   
In coaching dimensiunea prezentului reprezinta un imperativ. Nu multi dintre noi sunt constienti  ce inseamna cu adevarat a trai in prezent. Activitatile zilnice care se desfasoara cu o viteza ametitoare ne fac sa uitam ca tot ceea ce putem stapani si ceea ce avem cu adevarat este prezentul.  Ne lasam purtati de valul viitorului, gandindu-ne fara oprire la noi oportunitati, proiecte si activitati viitoare care ne vor oferi (tot in viitor) satisfactia, multumirea sau recunoasterea atat de mult dorita, in egala masura in care ne lasam influentati de "fantasmele" trecutului. Pentru unii dintre noi, activitatile si experientele din trecut pot reprezenta un obstacol pentru ceea ce vrem sa construim in viitor, sau pot reprezenta o punte de legatura cu dezvoltarea noastra viitoare. Indiferent in care dintre cele doua situatii ne situam, in ambele prezentul este neglijat. 
Si eu ma pot incadra cu usurinta in categoria celor ce au uitat prezentul, oragnizandu-mi timpul cu strictete, planificandu-mi urmatoarele proiecte, gandindu-ma ca in viitor (fie el apropiat, sau indepartat) vreau sa fac x, y, z lucruri si ma afund in planificarea viitorului uitand ca totusi nu am decat acest moment prezent pe care ar trebuie sa-l valorific la maxim.
Eu propun insa un joc in care sa incercam sa vizualizam cum reducem ca dimensiuni trecutul din sufletul nostru astfel incat sa ne lasam inima, mintea si bratele  libere sa imbratiseze in totalitate prezentul. Va invit sa facem asta impreuna pentru a ne putea bucura de prezentul inconjurator, pentru a ne putea bucura de fiecare zi, de fiecare primavara, de fiecare raza de soare, de fiecare sansa ce ni se ofera, de fiecare zambet si de fiecare persoana din jur.   Ceea ce vreau sa subliniez cu acest indemn de a trai in prezent (indem bazat pe experienta personala) nu este faptul ca e gresit sa ne dedicam planurilor de viitor, din contra, ci faptul ca daca nu constientizam prezentul, realitatea imediata si nu suntem multumiti si fericiti ca avem la dispozitie un prezent pe care sa il traim, nu o sa putem creiona un crochiu fidel al viitorului nostru, la fel cum nu o sa reusim intru totul sa intelegem si sa fructificam trecutul.  

Acestea fiind spuse: Don't let yesterday use up too much of today ! (proverb indian)