Cand orologiul bate...

In cinstea noului an ce se apropie si drept multumire pentru anul ce urmeaza sa isi ia "la revedere", am sa dedic acest articol bilantului de final de an. Ca la fiecare cumpana dintre ani, privim retrospectiv, analizam si criticam sau laudam actiunile, reusitele sau dezamagirile, relatiile si intamplarile de peste an, pentru a putea pasi granita celui nou cu o povara cat mai mica si cu un bagaj cat mai mare de planuri si nazuinte pentru cel ce va veni. Pana nu demult, asa am privit eu lucrurile, insa am invatat si am inceput sa aplic o alta metoda decat cea descrisa mai sus - pe care eu o numesc "Sacul lui Mos Craciun". Daca inainte judecam acest bilant in termeni de "bagaj", de "povara", acum privesc momentul ca pe un dar mult ravnit! Nu mai este vorba de un prag ce trebuie trecut, ci de continuarea unui parcurs; nu este vorba de selectarea momentelor, amintirilor placute sau a reusitelor pe care sa le luam cu noi in noul an; nu mai este vorba de a ne descotorosi de esecuri, dezamagiri, sau obstacole. Toate lucrurile de care am avut sau nu parte, reusitele deopotriva cu realizarile fac parte din noi; ne definesc ca indivizi si indiferent cat de putin ne-au placut anumite situatii sau rezultate, ele ne-au ajutat sa ajungem la momentul prezent; ne-au ajutat sa crestem; sa evoluam, sa invatam, sa ne cunoastem mai bine si sa ne depasim limitele. 

Astfel, metoda pe care am inceput sa o aplic pune mare pret pe  acceptare, recunostiinta si vizualizare. In primul rand ma accept ca individ cu bune si cu rele, analizez, imi judec la rece punctele slabe si in egala masura ma bucur si ma mandresc cu realizarile mele; Urmatorul pas este sa gasesc determinarea de a imbunatati neajunsurile; dorinta de a nu rata nicio sansa de evolutie personala si cel mai important sa fiu recunoscatoare pentru fiecare secunda traita. Nu in ultimul rand, vizualizarea ma ajuta la faurirea planurilor de viitor si la stabilirea pasilor pe care ii am de urmat in vederea atingerii obiectivelor propuse.Tot acest exercitiu de analiza, rememorare si de recunostinta, reprezinta hrana spirituala pentru finalul de an, iar plamadirea planurilor, vizualizarea si proiectia lor in viitor, reprezinta portia mea de ambrozie pentru noul an. 

In cazul meu, cei trei pasi de mai sus ma ajuta sa am un parcurs lin, fluid, continuu; nu am nevoie sa trec un prag; sa ma opintesc pentru a trece cu sacul plin in spate in noul an. Sacul este usor pentru ca este plin doar cu experiente, trairi, senzatii, arome, miresme si sentimente de recunostinta. Cumpana dintre ani nu reprezinta un obstacol pe care trebuie sa il trecem, ci o sansa, un dar nepretuit. In timp ce anul pe care il lasam in spate ni-l putem imagina ca pe o panza pictata la refuz cu umbre, penumbre si conuri de lumina, anul ce isi deschide bratele poate fi o  panza de un alb imaculat pe care sa ne proiectam dorintele, ca odata ce orologiul suna sa putem incepe a trasa primele tuse.

Dimensiunea Riscului (Partea I)

Riscul reprezintă laitmotivul vieţii cotidiene al realităţii lumii înconjurătoare.  Curiozitatea  legată de controversata semnificaţie a cuvântului  „risc” ne face să realizăm că printr-un simplu click, motoarele de căutare de pe internet ne dezvăluie o listă kilometrică de linkuri legate într-un fel sau altul de această vocabulă. Fie că este vorba de riscuri legate de mediul înconjurător, fie că este vorba de riscuri medicale, economice, politice,  până la cele ce ameninţă viaţa pe Terra, expresii şi cuvinte precum „încălzire globală, terorism, epidemii, incurabil, grijă, frică, teroare, pericol iminent, apocalipsă, sunt cuvinte ce se repetă obsesiv în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Toate aceste ameninţări , prezentate de mass media  într-o aşa manieră încât să înspăimânte opinia publică mai mult decât este cazul, goana după senzaţional a liderilor de opinie, din întrega lume, conduc la o conturare apocaliptică a zilelor pe care le trăim si la agasare psihica. 

Prezentul ne dezvăluie, pe măsură ce orele şi minutele trec, o realitate sumbră,din ce în ce mai sumbră, o situaţie ce a scăpat de sub control şi din care se pare că nu mai avem scăpare, însă asta nu e totul, viitorul pare a nu se mai întrevedea deloc, din cauza acestui fog  de haos, produs de panica şi frica de riscurile care se presupune că ne pândesc la orice pas.  Aşa cum spune  Frank Furedi, trăim într-o epocă a „culturii fricii”, suntem dominaţi şi conduşi de incertitudini de suspiciuni şi de isteria confruntării cu orice fel de risc. Amploarea pe care a luat-o fenomenul riscului, în general vorbind, este de neimaginat.  Este încurajată suspiciunea, neîncrederea în cei de lângă noi,  mass media ne încurajează să fim precauţi la orice pas, să fim atenţi la ce vorbim, la ce facem, pe unde mergem, cu cine suntem, pentru că este mai bine să prevenim decât să tratăm. Este perfect adevărat că încă de la vârste fragede ne este inoculată acestă idee de a nu avea încredere în străini, ca să citez ce mi s-a spus mie: „să nu vorbeşti cu oamenii străini, nici dacă te întreabă ceva; tu să mergi mai departe şi sa îţi vezi de treabă”.   Este la fel de  adevărat că este bine să fim precauţi dar asta nu înseamnă că trebuie să ne formăm din această recomandare un crez, care să ne conducă la isterie. 

Cum facem sã ne debrasãm de acest bagaj inutil de temeri, cum facem sã ieşim de sub imperiul riscului şi ce anume putem face la nivel individual pentru a putea sã zarim şi razele soarelui în toatã aceastã negurã, am sã vã dezvalui în partea a doua a acestui post. 

Sursa photo:www.mbamassey.com 

Thoughts...

                                                       Some things have purpose

                                                       And others pointless are

                                                       With every drop of rain that falls

                                                       Shattered  whispers, your name calls

                                                       The see breeze embraces you

                                                       And the down smiles at you

                                                       We’re like two grains of sand

Trecerea de la "a avea" la "a trai"

Pentru ca ultima perioada pe care am trait-o reprezinta o suma de zambete, impliniri, intalniri cu oameni minunati, sperante, vise implinite si o sumedenie de planuri creative si pline de inspiratie, vreau sa va impartasesc micul meu secret. 

A trecut mult timp pana sa inteleg ca bucuriile si esenta trairii noastre vin din lucrurile mici, simple; a trecut mult timp pana am invatat sa "VAD" ceea ce este realmente important si sa constientizez ceea ce ma face cu adevarat fericita; insa acum sunt recunoscatoare ca  VAD, SIMT si ZAMBESC cu toata fiinta. 

Micul secret de care va vorbeam se referea la a ne educa in spiritul trairilor si nu in cel al posesiei. Este mult mai usor sa ne motivam spunand : "imi doresc o carte" decat sa aprofundam dorinta si sa spunem: "imi doresc sa traiesc experienta de a citi acea carte". Atat timp cat ne raportam la posesie; atat timp cat ne dorim si ne concentram pe a avea  x, y lucruri, depunem eforturi pentru a intra in posesia lor, iar dupa ce ne satisfacem dorinta, uitam de scopul pentru care ni le-am dorit; uitam pentru ce am facut efortul de a le avea. 

De indata ce incepem sa ne concentram mai mult pe dorinta de a trai o experienta; de a simti un anumit lucru; de a vedea ce trairi ne vor incerca, lucrurile incep sa se schimbe de la sine si actiunile pe care le desfasuram se vor elibera de sub povara "efortului", de sub povara imperativului "trebuie sa il am". 

Odata cu dorinta de posesie, desi credem ca acea dorinta ne motiveaza sa realizam ce ne-am propus, in mod inconstient ne va trage inapoi; iar motivarea se va transforma in dezamagire. De ce se intampla asta? Pentru ca nevoia de a avea ceva dezvaluie lipsa acelui lucru, iar lipsa este asociata adeseori unei nemultumiri; astfel, fara a fi constienti, ne obisnuim cu ideea ca nu putem fi impliniti pana nu vom avea ce ne dorim. Drept urmare, daca ne obisnuim mintea cu "a dori experiente" si nu lucruri, focusul se va muta pe multumire, entuziasm si implinire. 

Tinand cont de cele de mai sus, zambetul si starea de bine au devenit o a doua natura. Acum imi este mult mai usor sa fiu deschisa, optimista si entuziasta. Acum nu imi mai doresc o diploma, ci imi doresc sa traiesc experienta de a invata lucruri noi; nu imi mai doresc un pian, ci imi doresc sa traiesc momentul in care sa ii incant pe ceilalti cu o partitura interpretata la pian; nu imi mai doresc sa cumpar cadouri, ci imi doresc mai mult decat orice sa ii bucur pe cei dragi oferindu-le caldura, un zambet sincer, o incurajare, un gand inspirat; imi doresc sa traiesc sentimente profunde de prietenie, iubire, recunostinta, armonizare; imi doresc sa ma bucur de cuvinte, sentimente si imbratisari apasate, sincere si puternice! 

Linistea interioara, caldura, impacarea cu propria persoana si bucuria de a trai se vad pe chipul nostru si transpar in relatiile cu cei din jur.

Try this, enjoy it and share with others! :-)

Panaceul meu...PUTEREA

Pentru ca in ultima perioada m-am confruntat cu diverse provocari si pentru ca am petrecut mai mult timp cu mine insami, vreau sa va impartasesc si voua panaceul care pentru mine face minuni: PUTEREA; puterea inteleasa nu in sensul de statut, putere politica sau financiara, ci in sensul de forta interioara, determinare, dorinta, drive interior. Sunt minunate sentimentele (de recunostinta, multumire, implinire) pe care le traiesti atunci cand constati ca poti trece peste obstacole si provocari cu ajutorul fortei interioare.

Transpun conceptul de putere interioara prin forta de a zambi atunci cand avem reflexul de a ne enerva; prin dorinta de a evolua in mod constant; prin drive-ul de a realiza ceva zi de zi, de a creste ca indivizi; prin puterea de a fi pozitivi atunci cand negativul vietii se deruleaza prin fata ochilor; prin dorinta de a nu sta pe loc si prin curajul de a strabate si drumurile mai putin luminate; prin determinarea de a invinge teama de necunoscut; prin bucuria de a-i ajuta pe cei aflati la nevoie; prin puterea de a realiza mai multe lucruri/activitati decat am fi crezut ca putem.

In ceea ce ma priveste, sentimentul de multumire si recunostinta este si mai puternic atunci cand am puterea de a iesi din tipare; de a-mi depasi limitele; de a da jos ochelarii de cal si de a spulbera reticentele. Pentru mine, a ma trezi increzatoare dimineata si cu o dorinta de nestavilit de a descoperi "acel ceva-ul" zilei si de a transforma in realitate ideea serii sau visul nocturn reprezinta sursa mea de putere, la fel cum bilantul activitatilor si intamplarilor de peste zi imi ofera sursa ideilor si viselor de peste noapte.

Tot ce am detaliat mai sus se poate rezuma intr-un dicton pe care il port in suflet de multi ani ca filosofie de viata: Cand viata iti ofera lamai, adauga putina miere si pregateste o limonada! Forta interioara a fiecaruia si dorinta de a trece cat mai frumos prin viata reprezinta pentru mine mierea. Cat de dulce va iesi limonada? Asta depinde de cat de determinati suntem sa ne administram panaceul puterii si cat de multa rabdare avem sa descoperim in noi sursa acestei puteri.

sursa poza: thecoffeedrops.com