Listele de prioritati - pe plan personal (partea II)

Listele de la birou sunt doar o fateta a monedei... ce ne facem cu lista personala de prioritati? Cat timp ii mai putem dedica si cata energie mai avem sa ne cladim un plan si sa il punem in aplicare? Bifam cu aceeasi usurinta si lista personala de prioritati? Cateodata da, cateodata nu! Putem sa schimbam putin raportul si sa fie de cele mai multe ori DA?

     Nu pot afirma ca stiu cum se face asta, dar pot afirma cu tarie ca nu las nicio zi sa treaca fara sa mai consolidez putin structura planurilor personale. 

      Imi imaginez planurile personale ca pe niste lucrari de grafica, pe care nu le poti finaliza dintr-o data (cand ma duceam la cursuri de grafica la liceul de arta, terminam o lucrare in mai multe etape: plan, creionare, hasura, estompare, finisare, etc). In acelasi mod imi construiesc si planurile de viitor (apropiat sau indepartat). Fiecare moment pe care il am la dispozitie il fructific trasand/ingrosand inca o tusa, hasurand inca un colt...

      Pentru mine, o idee prinsa din zbor, o intalnire informala cu un prieten sau o cunostinta, un pasaj dintr-o carte, un vers dintr-o melodie, o replica de film, un work-shop, un anunt publicitar sau o invitatie la un eveniment reprezinta surse de inspiratie, de motivatie si instrumente de buna calitate care ma ajuta la hasura sau la finisarea lucrarii de grafica a planurilor personale.

Medalia de aur in cariera

           Citeam zilele trecute intr-un roman (Cai in Galop - Yukio Mishima), un pasaj foarte interesant despre practica kendo si m-am gandit ca ar fi interesant sa ne gandim atitudinea in cariera in termeni kendo (arta martiala moderna japoneza a scrimei).  Pentru a intelege la ce ma refer, trebuie sa mentionez ca practicarea kendo presupune  o activitate solicitantă fizic și mental care combină valorile solide ale artelor marțiale cu elemente fizice specifice activitatilor sportive. Deasemenea, presupune o postura perfecta a practicantului, o atentie extraordianara si un echilibru psihic si mental greu de atins. Un practicant de kendo trebuie sa isi mentina tinuta chiar si in momentul loviturilor puternice, fara sa isi piarda echilibrul si concentarea. Una din greselile pe care o fac unii practicanti este aceea de a-si atintii privirea asupra varfului sabiei adversarului (sabiile de bambus sunt folosite in acest sport) , moment in care isi pierd atentia.

          In ceea ce priveste lagatura dintre cariera si acest sport, sunt convinsa ca majoritatea principiilor pe care il presupune kendo, pot fi preluate si asimilate in construirea si gestionarea carierei proprii. Aceste principii sunt atentia, determinarea, hotararea, tatonarea, echilibrul, eleganta miscarilor, asumuarea riscurilor, etc.

         Ganditi-va cum ar fi sa reusim sa ajungem la acel grad de "antrenament" cu noi insine astfel incat sa reusim sa ne pastram calmul, atentia si eleganta in orice decizie pe care trebuie sa o luam in cariera sau in viata personala?; cum ar fi sa stim cum sa param loviturile si sa stim exact momentul potrivit de "atac" si nu in ultimul rand, cum ar fi sa nu pierdem din priviri tinta pe care o avem, indiferent de situatie, cu ajutorul determinarii si concentrarii? 

        Putem, oare, sa castigam medalia de aur pentru succesul in cariera aplicand cateva principii sportive?

Cariera ca un joc de noroc - Care este asul ascuns din maneca noastra?

 

M-am gandit de atatea ori la cat de usor ar fi sa lasi lucrurile sa vina de la sine si atunci cand vine vorba de cariera, pur si simplu sa "joci" la "noroc". M-am intrebat adeseori cum ar fi sa iti bazezi o decizie importanta pe aruncarea zarurilor sau pe baza unui pariu...cum ar fi sa iti transformi cariera intr-un joc de noroc? Nu stiu raspunsul pentru ca nu am procedat in acest mod niciodata si nici nu cred ca mi-ar iesi (cel putin nu din prima), tinand cont ca nu sunt genul care sa obtina ceva fara efort. Ceea ce ma face sa imi pun aceste intrebari este cautarea aceasta asidua si frenetica a job-ului si a carierei "ideale", "perfecte", cautare bazata pe principii, generalizari si retete de succes mult prea mediatizate care sunt mai mult sau mai putin aplicabile...ideea este ca ma oboseste bombardamentul acesta continuu de informatii generale, sfaturi infailibile si idei preconcepute (de exemplu: auzi din toate partile sub  diferite forme ca daca nu reusesti sa avansezi in maxim doi ani pe un post mai bun in cadrul companiei in care lucrezi, nu mai ai nicio sansa sa cresti in interiorul ei,  sau ca daca nu castigi minim o mie de euro pe luna nu iti poti permite o serie de lucruri "indispensabile", etc). 

Acestea sunt numai cateva exemple legate de hartuirea la care suntem supusi aproape zilnic de catre societatea de consum in care traim, societate care ne impune un grad din ce in ce mai ridicat de mercantilism si care ne stirbeste creativitatea si ne cenzureaza ca indivizi. Tot acest amalgam de pseudo-valori si de non-valori ne fac sa orbecaim catre un job mai bun catre o cariera stabila, catre un venit mai mare, lucruri catre care, in fapt, nu mai stim cum sa ajungem. Am ajuns sa ne pierdem in amanunte si sa uitam scopul, obiectivul final. 

Astfel, recomandarea mea este de a ne detasa putin, de a ne da cu doi pasi in spate pentru a putea vedea din nou imaginea de ansamblu (mult substrat are expresia populara " nu mai vedem padurea de atatia copaci"); trebuie sa gasim timpul si sa avem ragazul de a reflecta putin si de a ne reaminti ceea ce ne dorim cu adevarat pentru a putea gasi cea mai potrivita cale de atac! 

Sunt convinsa ca trebuie sa profitam de sansele care ni se ofera, pentru a le putea transforma in asi pe care sa-i scoatem din maneca atunci cand va fi nevoie. Trebuie sa facem diferenta, trebuie sa ne facem remarcati prin caracteristicile unice pe care le avem in mod natural  sau pe care le-am dobandit in timp. Dar pentru a face asta, este necesar sa oferim un vot de incredere fiecarei sanse ce ne iese in cale si sa mai si dam cu zarul din cand in cand!

Altfel, nu stim daca suntem castigatori!

Anecdota cu tâlc: ce iti doresti cu adevarat?

Citeam zilele trecute o anecdota foarte inspirata prin modul ei de a sintetiza modul in care se desfasoara viata noastra, in cursa aceasta infernala catre succes, bani si recunoastere.

Este foarte imprtant sa ne intrebam ce ne dorim cu adevarat? Care sunt lucrurile care conteaza cel mai mult pentru noi? Pot banii oare sa ne multumeasca pe deplin? Merita goana dupa bani sacrificiul valorilor noastre?

Va las sa cititi aceasta anecdota si sa reflectati macar putin la propria ierarhizare valorica:





"Ce-ti doresti cu adevarat?

Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti. "Nu foarte mult timp."au raspuns pescarii la unison. "Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?" Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor. "Pai, si ce faceti in restul timpului?" a intrebat turistul "Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitara cateva cantece si tot asa.... Avem o viata plina." Turistul i-a intrerupt, "Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare." "Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera. "Si cam cat timp ne-ar lua asta?" au intrebat pescarii. "Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul. "Si dupa asta?" "Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!" "Milioane? Serios? Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi." "Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani?" au intrebat mexicanii"