Am recitit de curand urmatoarea metafora a lui Nichita Stanescu: "Absurdul
este o forma a ratarii sublimului" si ma gandeam cat de aplicabila si actuala este pentru zilele noastre. Teama de nou, de necunoscut, incercarea de minimizare a riscurilor, goana dupa un venit/job/trai sigur ne ancoreaza intr-o realitate cruda, searbada si fara prea multe provocari (nu ca nu ar exista, ci nu dorim sa le luam in seama). Chinga ne strange atat de tare incat uitam sa traim, sa speram sau sa visam.
Recunosc...si mie mi-a luat ceva timp sa inlatur "absurdul" din viata mea - fie sub forma de cuvant uzitat prea des, fie sub forma reprezentarii lui. Putem considera ca este absurd sa nu visam, insa nu putem considera un plan (fie el cat de nerealist)sau o asteptare a fi absurd/a. Absurditatea survine atunci cand ne infranam dorintele, cand ne coboram standardele, cand sustinem ca ne cunoastem limitele (nimic rau in a le cunoaste) si nu dorim sa le depasim (this is wrong!); cand nu luam/ amanam o decizie doar din cauza fricii de esec sau cand nu cedam sentimentelor doar pentru ca nu credem ca sunt fondate.
In timp ce unii se ascund in cochilia sigurantei, aplicand tehnica pasilor marunti dar siguri, fugind de tot ceea ce inseamna noutate, altii sunt atrasi de imposibil, sunt tentati sa incerce ceva in ce putini cred sau se aventureaza. Ferice de acestia! Asa cum spuneam si intr-un post anterior, cautarea sigurantei nu reprezinta un lucru rau, la fel cum aventurarea orbeasca nu reprezinta un lucru bun, insa trebuie sa existe un echilibru intre siguranta si risc; intre realism si reverie; intre dorinta de a pastra ce avem si dorinta de a inmulti si de a inbunatati ce avem; riscurile asumate trebuie sa fie si ele calculate, la fel cum cochilia trebuie si ea sparta pentru a putea fi luminate acele ganduri ascunse care ne pot aduce un plus.
Ask yourself a few questions and find out if you are a pearl into a shell or a seagull in the sky!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu