luni, 19 decembrie 2011

Dimensiunea Riscului (Partea I)

Riscul reprezintă laitmotivul vieţii cotidiene al realităţii lumii înconjurătoare.  Curiozitatea  legată de controversata semnificaţie a cuvântului  „risc” ne face să realizăm că printr-un simplu click, motoarele de căutare de pe internet ne dezvăluie o listă kilometrică de linkuri legate într-un fel sau altul de această vocabulă. Fie că este vorba de riscuri legate de mediul înconjurător, fie că este vorba de riscuri medicale, economice, politice,  până la cele ce ameninţă viaţa pe Terra, expresii şi cuvinte precum „încălzire globală, terorism, epidemii, incurabil, grijă, frică, teroare, pericol iminent, apocalipsă, sunt cuvinte ce se repetă obsesiv în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Toate aceste ameninţări , prezentate de mass media  într-o aşa manieră încât să înspăimânte opinia publică mai mult decât este cazul, goana după senzaţional a liderilor de opinie, din întrega lume, conduc la o conturare apocaliptică a zilelor pe care le trăim si la agasare psihica. 
Prezentul ne dezvăluie, pe măsură ce orele şi minutele trec, o realitate sumbră,din ce în ce mai sumbră, o situaţie ce a scăpat de sub control şi din care se pare că nu mai avem scăpare, însă asta nu e totul, viitorul pare a nu se mai întrevedea deloc, din cauza acestui fog  de haos, produs de panica şi frica de riscurile care se presupune că ne pândesc la orice pas.  Aşa cum spune  Frank Furedi, trăim într-o epocă a „culturii fricii”, suntem dominaţi şi conduşi de incertitudini de suspiciuni şi de isteria confruntării cu orice fel de risc. Amploarea pe care a luat-o fenomenul riscului, în general vorbind, este de neimaginat.  Este încurajată suspiciunea, neîncrederea în cei de lângă noi,  mass media ne încurajează să fim precauţi la orice pas, să fim atenţi la ce vorbim, la ce facem, pe unde mergem, cu cine suntem, pentru că este mai bine să prevenim decât să tratăm. Este perfect adevărat că încă de la vârste fragede ne este inoculată acestă idee de a nu avea încredere în străini, ca să citez ce mi s-a spus mie: „să nu vorbeşti cu oamenii străini, nici dacă te întreabă ceva; tu să mergi mai departe şi sa îţi vezi de treabă”.   Este la fel de  adevărat că este bine să fim precauţi dar asta nu înseamnă că trebuie să ne formăm din această recomandare un crez, care să ne conducă la isterie. 

Cum facem sã ne debrasãm de acest bagaj inutil de temeri, cum facem sã ieşim de sub imperiul riscului şi ce anume putem face la nivel individual pentru a putea sã zarim şi razele soarelui în toatã aceastã negurã, am sã vã dezvalui în partea a doua a acestui post. 



Sursa photo:www.mbamassey.com 

duminică, 11 decembrie 2011

Thoughts...


                                                       Some things have purpose
                                                       And others pointless are
                                                       With every drop of rain that falls
                                                       Shattered  whispers, your name calls
                                                       The see breeze embraces you
                                                       And the down smiles at you
                                                       We’re like two grains of sand

vineri, 9 decembrie 2011

Trecerea de la "a avea" la "a trai"

Pentru ca ultima perioada pe care am trait-o reprezinta o suma de zambete, impliniri, intalniri cu oameni minunati, sperante, vise implinite si o sumedenie de planuri creative si pline de inspiratie, vreau sa va impartasesc micul meu secret. 
A trecut mult timp pana sa inteleg ca bucuriile si esenta trairii noastre vin din lucrurile mici, simple; a trecut mult timp pana am invatat sa "VAD" ceea ce este realmente important si sa constientizez ceea ce ma face cu adevarat fericita; insa acum sunt recunoscatoare ca  VAD, SIMT si ZAMBESC cu toata fiinta. 

Micul secret de care va vorbeam se referea la a ne educa in spiritul trairilor si nu in cel al posesiei. Este mult mai usor sa ne motivam spunand : "imi doresc o carte" decat sa aprofundam dorinta si sa spunem: "imi doresc sa traiesc experienta de a citi acea carte". Atat timp cat ne raportam la posesie; atat timp cat ne dorim si ne concentram pe a avea  x, y lucruri, depunem eforturi pentru a intra in posesia lor, iar dupa ce ne satisfacem dorinta, uitam de scopul pentru care ni le-am dorit; uitam pentru ce am facut efortul de a le avea. 
De indata ce incepem sa ne concentram mai mult pe dorinta de a trai o experienta; de a simti un anumit lucru; de a vedea ce trairi ne vor incerca, lucrurile incep sa se schimbe de la sine si actiunile pe care le desfasuram se vor elibera de sub povara "efortului", de sub povara imperativului "trebuie sa il am". 
Odata cu dorinta de posesie, desi credem ca acea dorinta ne motiveaza sa realizam ce ne-am propus, in mod inconstient ne va trage inapoi; iar motivarea se va transforma in dezamagire. De ce se intampla asta? Pentru ca nevoia de a avea ceva dezvaluie lipsa acelui lucru, iar lipsa este asociata adeseori unei nemultumiri; astfel, fara a fi constienti, ne obisnuim cu ideea ca nu putem fi impliniti pana nu vom avea ce ne dorim. Drept urmare, daca ne obisnuim mintea cu "a dori experiente" si nu lucruri, focusul se va muta pe multumire, entuziasm si implinire. 
Tinand cont de cele de mai sus, zambetul si starea de bine au devenit o a doua natura. Acum imi este mult mai usor sa fiu deschisa, optimista si entuziasta. Acum nu imi mai doresc o diploma, ci imi doresc sa traiesc experienta de a invata lucruri noi; nu imi mai doresc un pian, ci imi doresc sa traiesc momentul in care sa ii incant pe ceilalti cu o partitura interpretata la pian; nu imi mai doresc sa cumpar cadouri, ci imi doresc mai mult decat orice sa ii bucur pe cei dragi oferindu-le caldura, un zambet sincer, o incurajare, un gand inspirat; imi doresc sa traiesc sentimente profunde de prietenie, iubire, recunostinta, armonizare; imi doresc sa ma bucur de cuvinte, sentimente si imbratisari apasate, sincere si puternice! 

Linistea interioara, caldura, impacarea cu propria persoana si bucuria de a trai se vad pe chipul nostru si transpar in relatiile cu cei din jur.

Try this, enjoy it and share with others! :-)

joi, 1 decembrie 2011

Panaceul meu...PUTEREA


Pentru ca in ultima perioada m-am confruntat cu diverse provocari si pentru ca am petrecut mai mult timp cu mine insami, vreau sa va impartasesc si voua panaceul care pentru mine face minuni: PUTEREA; puterea inteleasa nu in sensul de statut, putere politica sau financiara, ci in sensul de forta interioara, determinare, dorinta, drive interior. Sunt minunate sentimentele (de recunostinta, multumire, implinire) pe care le traiesti atunci cand constati ca poti trece peste obstacole si provocari cu ajutorul fortei interioare.

Transpun conceptul de putere interioara prin forta de a zambi atunci cand avem reflexul de a ne enerva; prin dorinta de a evolua in mod constant; prin drive-ul de a realiza ceva zi de zi, de a creste ca indivizi; prin puterea de a fi pozitivi atunci cand negativul vietii se deruleaza prin fata ochilor; prin dorinta de a nu sta pe loc si prin curajul de a strabate si drumurile mai putin luminate; prin determinarea de a invinge teama de necunoscut; prin bucuria de a-i ajuta pe cei aflati la nevoie; prin puterea de a realiza mai multe lucruri/activitati decat am fi crezut ca putem.

In ceea ce ma priveste, sentimentul de multumire si recunostinta este si mai puternic atunci cand am puterea de a iesi din tipare; de a-mi depasi limitele; de a da jos ochelarii de cal si de a spulbera reticentele. Pentru mine, a ma trezi increzatoare dimineata si cu o dorinta de nestavilit de a descoperi "acel ceva-ul" zilei si de a transforma in realitate ideea serii sau visul nocturn reprezinta sursa mea de putere, la fel cum bilantul activitatilor si intamplarilor de peste zi imi ofera sursa ideilor si viselor de peste noapte.

Tot ce am detaliat mai sus se poate rezuma intr-un dicton pe care il port in suflet de multi ani ca filosofie de viata: Cand viata iti ofera lamai, adauga putina miere si pregateste o limonada! Forta interioara a fiecaruia si dorinta de a trece cat mai frumos prin viata reprezinta pentru mine mierea. Cat de dulce va iesi limonada? Asta depinde de cat de determinati suntem sa ne administram panaceul puterii si cat de multa rabdare avem sa descoperim in noi sursa acestei puteri.


sursa poza: thecoffeedrops.com

miercuri, 16 noiembrie 2011

Gandeste 6 lucruri POSIBILE..inainte de micul dejun


Aducandu-ne aminte de celebra replica din "Alice in Tara Minunilor - sometimes I've believed as many as six impossible things before breakfast" va propun un exercitiu: sa ne incepem ziua gandindu-ne la 6 lucruri POSIBILE (pe care le credem initial a fi imposibile); la cum sa transformam lucrurile despre care credem ca sunt imposibil de realizat in lucruri fezabile. Ideea este de a ne concentra energia pe actiune, pe rezultat, pe obiectiv! 
De ce nu am crede ca este posibil sa facem uz in fiecare dimineata de bagheta magica pentru a ne indeplini dorintele si planurile? De ce sa nu presaram putin praf magic peste fiecare lucru care pare a fi imposibil de realizat?  Ce ne impiedica in fapt si cu adevarat? De cele mai multe ori "sky is the limit", numai ca fiecare dintre noi avem ceea ce se numesc credinte limitative; acele bariere interioare care se pun "de-a craca" atunci cand vrem sa facem ceva mai mult decat de obicei; acele voci interioare care incearca sa ne convinga sa ramanem pe taramuri cunoscute; pe aceleasi cai batute.
Ce putem face sa le depasim? Raspunsul se afla in fiecare dintre noi, impreuna cu forta si drive-ul interior de auto-depasire. Tot ce trebuie sa facem este sa incercam sa trecem peste comoditati, obisnuinte sau clisee si in primul rand sa avem curajul sa ne cunoastem cu adevarat pe noi insine. Sa ne facem un plan de atac al limitelor si cu ajutorul tehnicii pasilor marunti dar siguri sa trecem una cate una barierele ce ne ies in cale. Aici nu este vorba de a stabili recorduri, ci de a nu lasa nicio zi sa treaca fara sa realizam ceva pentru evolutia proprie.
Priviti aceasta provocare ca pe o cursa de atletism:  1. blokstart (stabilirea celor 6 lucruri pe care dorim sa le facem posibile in ziua respectiva); 2. startul (ne incepem ziua in forta cu un plan de atac bine stabilit)
3. Parcursul -suntem atletii propriei vieti si cu fiecare pas alert pe care il punem pe pista ne apropiem mai mult de linia de sosire (indeplinirea pas cu pas a planului care va conduce catre rezultat)
4. Sosirea (trecem de linia de sosire invingatori - multumiti ca am participat la cursa zilei si recunoscatori ca am avut sansa sa transformam gandurile si asteptarile diminetii in ceva concret). 
Fiecare tur de pista parcurs reprezinta indeplinirea uneia din dorintele matinale. Alergati cate ture doriti; participati la acest maraton pentru a castiga pariul cu voi insiva. Simpla participare va antreneaza sa fiti mai buni si va pregateste pentru urmatoarea cursa - care s-ar putea sa fie mai solicitanta! 
De sa nu facem imposibilul pentru a atinge posibilul? Fiti propria voastra zana buna!
At the end, I give you a little bit of...:

joi, 10 noiembrie 2011

Nu mai amana! Demareaza!


Mi-am adus aminte de curand de un indemn, auzit in treacat, care suna cam asa: "If something takes you less than 5 minutes, do it!".  Am sa va explic imediat de ce mi se pare valoros, insa inainte de asta vreau sa subliniez faptul ca astfel de indemnuri sau devize isi sporesc insemnatatea si influenta atunci cand ne "ating auzul" la momentul potrivit. Am auzit-o in perioada in care ma simteam asaltata de diversele sarcini "neimportante", pe care le amanam saucarora le intarziam rezolvarea, pana cand s-au strans atat de multe incat ma sufocau.
"If something takes you less than 5 minutes, do it!"  - pentru mine inseamna ca nu imi mai las geanta la intamplare cand vin acasa, ca nu mai las un servetel stingher pe noptiera sub pretextul ca am racit si ma simt rau; nu imi mai las bijuteriile oriunde ca apoi sa ma plang ca mi-am pierdut "x cercel" sau "z inel", etc. Pe cat de organizata si responsabila sunt in viata profesionala sau in relatiile cu ceilalti, pe atat de dezorganizata eram cu maruntisurile "casnice"...parca nu imi ajungea energia sa cuprind tot si sa ma tin de promisiunile (facute cu mine insami). Acum am invatat ce functioneaza si vreau sa va impartasesc si voua acest lucru!
Si proverbul: "nu lasa pe maine ce poti face azi!" poate avea aceeasi insemnatate si poate conduce la acelasi rezultat; important este ne dorim sa facem "curat" in agenda si in mintea noastra; sa rezolvam "maruntisurile" din mers, pentru ca ele sa nu ajunga sa supra-aglomereze inutil lista de "to do".
Eliberati-va mintea de griji inutile, profitati de 'timpii morti" de peste zi si bifati una cate una sarcinile minore. Astfel veti ajunge la un management al timpului eficient. Nu amanati luarea unei decizii (fie ea minora) si nu va adaugati la lista de prioritati de maine nenumaratele nimicuri nerezolvate de azi; organizati-va timpul si adormiti linistiti,  fara sa va puneti alarme peste alarme la telefon tresarind ca ati uitat sa bifati ca rezolvate o serie de sarcini.
Nu mai amanati! Demarati! Rezolvati pas cu pas si la timpul lui fiecare lucru! Eliberati-va mintea de griji! Nu trageti de timp, ci folositi-l in favoarea voastra! 
Clear your head! Do what you want to do, when you have to do it!

miercuri, 2 noiembrie 2011

Recunostinta, Stima de Sine si...o Clepsidra

Viata este un dar pe care il primim de la Divinatate. Daca asupra inceputului nu avem niciun cuvant de spus si decizia incipienta nu ne apartine, avem in fata un lung sir de ani in care sa decidem soarta cadoului primit...
Nu putem da timpul inapoi si nu putem schimba trecutul si tocmai de aceea trebuie sa pretuim si sa valorificam fiecare moment trait pentru a nu avea regrete si a ne dori sa dam timpul inapoi. 
Daca privim parcursul vietii ca pe o clepsidra, putem alege sa profitam de sansa data avand grija sa pastram  cadoul in buna stare sau putem sa il aruncam in pod ca pe o vechitura, ca pe o jucarie sau un obiect iesit din uz, uitand de faptul ca nisipul din clepsidra se scurge oricum - si la loc de cinste si printre vechituri.

Poate va intrebati ce inseamna stima de sine si ce legatura are cu valorificarea cadoului suprem  si cu nisipul clepsidrei...am sa va impartasesc convingerea si crezul meu din propria experienta. De mic copil am fost invatata sa nu am regrete fata de nimic din ce mi se intampla. Daca la varsta inocentei nu prea stiam cum pot sa fac acest lucru, mai tarziu mi-am dat seama: sa imi stabilesc un set minim de valori pe care sa le respect in functie de orice situatie si sa cred ca din fiecare intamplare/actiune/decizie de succes sau esuata, am ceva de invatat care ma va ajuta in viitor. La mintea cocosului, nu? O concluzie evidenda pe care de altfel, ati mai auzit-o de-a lungul timpului de nenumarate ori. Ei bine, ar fi bine sa nu o luam in deradere si sa ii dam o mica sansa, aplicand-o macar odata. Astfel, am invatat sa trag foloasele din fiecare etapa a vietii si din fiecare deznodamant, fie el fericit sau dureros si am reusit sa ma educ sa nu am regrete! 
Sunt un om norocos si fericit! Sunt deosebit de recunoscatoare pentru persoanele din viata mea, pentru sentimentele pe care traiesc, pentru valorile pe care mi le-am descoperit, pentru lucrurile pe care le am; pentru asteptari; planuri, vise, etc. De fapt, aici vroiam sa ajung: sa subliniez importanta definitorie pe care o are recunostinta in drumul pe care il avem de parcurs pana la atingerea stimei de sine. 

Indiferent cat de abatut, trist, demoralizat sau strain te-ai simti de ce se intampla in jurul tau, nu uita niciodata ca ai o sumedenie de lucruri pentru care poti fi recunoscator! Odata ce reusesti sa le identifici, verbalizeaza-le si repeta-le pana cand simti puterea pe care o au asupra ta! Gandeste-te cat de bine te fac sa te simti si cat de puternic esti de fapt! Regaseste-ti valorile si onoreaza-le in fiecare moment al vietii. Poate fi greu, foarte greu, insa odata ce inveti sa nu iti incalci valorile vei vedea cat de implinit te vei simti!
Acest este indemnul meu: Fii recunoscator! Onoreaza-ti valorile! Simte implinirea! Sterge de praf clepsidra..este un cadou nepretuit!

sursa poza: http://www.femeiastie.ro