Butaforia gandurilor si echilibrul interior- exterior

Acum ma lansam intr-o cautare filozofica, fiind convinsa ca ma voi alatura "Iluminatilor", acum izbucneam in plans, zdrobita de greutatea propriei angoase. Atat de absorbita eram de mine incat nu mai eram in stare sa vad lucrurile din jur: obiectele deveneau ganduri, iar fiecare gand, la randul lui, se transforma in replica  dramei ce se juca inauntrul meu.
In timp ce strazile ma obligau sa ma privesc prin ochii celorlalti, parcul imi oferea sansa de a ma intoarce catre viata mea interioara, de a ma inchide in lumea aceea launtrica. Poti supravietui fara multe in viata, insa nu poti trai fara a-ti stabili un echilibru intre interior si exterior.
Am ajuns la concluzia ca daca-mi doream anumite lucruri prea mult, le impiedicam sa apara, concluzie ce reprezenta reciproca teoriei mele. Daca-mi dovedisem ca eram capabila sa trag lumea spre mine, asta insemna ca puteam la fel de bine sa o si indepartez. Cu alte cuvinte, primesti ceea ce iti doresti, doar renuntand sa mai aspiri la acel lucru. Nu are niciun sens, insa tocmai caracterul de neinteles al acestui argument ma atragea. Daca nevoile mele erau satisfacute pentru ca nu ma gandeam la ele, atunci toate gandurile legate de existenta mea erau contraproductive.

In momentul in care am adoptat aceasta idee, m-am trezit pasind pe franghia imposibila a constientei....